Ctitorie a Anastasiei Racoviță Costachi și a nepoatei sale, Maria Rosetti, lăcaș finalizat în anul 1786, de către ginerele Nastasiei, Iordache Ruset.
Inscripția turnată în bronz pe clopotul bisericii, în slove chirilice, are următorul conținut:„Acest clopot sau făcut de dumneaei Kokona Nastasiea Racoviță visterniceasa de la Kălugăra Moruzi Voevod let 7285-1788”.
De-a lungul timpului, monumentul a fost reparat, în 1868, de către D. Cracti și enoriași. Douăzeci de ani mai târziu, boierul Emil Brăescu îi face reparații pe cheltuiala sa, pentru ca, în 1902, ajutat fiind de preotul G. Comanescu să o repare din nou. În anul 1936 parohia deținea o suprafață de 12 ha teren agricol și încă 2 hectare care cuprindeau curtea bisericii și cele două cimitire. Tot în 1936, biserica a fost declarată Monument Istoric, statut pe care îl deține și astăzi.
O altă reparație a fost efectuată după cutremurul din anul 1940, iar în 1996 se va reface pictura interioară de către pictorul Jan Zărnescu, împreună cu soția și fiul acestora.
Biserica este un hibrid arhitectural: o biserică trilobată, cu abside relativ mici, poligonale la exterior și un pridvor puternic decroșat, deasupra căruia se înalță un masiv turn-clopotniță (caracteristică a bisericilor din zona Bacăului, influențate de arhitectura bisericilor catolice). Exteriorul este tencuit, zugrăvit gri, sobru, fără decorații. Doar în registrul superior, o înșiruire de medalioane pictate, cu formă romboidală, dau un aer puțin ciudat, neobișnuit, bisericii. Acoperișul este cu tablă zincată, iar la turn, tabla este lucrată în solzi, acoperișul fiind bulbar. Ferestrele au terminație în semicerc.
Accesul se face pe latura de nord a pridvorului, deasupra ușii aflându-se o nișă cu terminație în acoladă, având pictată icoana hramului: Sfântul Nicolae. Interiorul este de tip hală, fără separare între naos și pronaos (doar o marcare printr-un arc dublou ce descarcă pe doi pilaștri puternici), cu un cafas pe latura de vest și catapeteasmă din lemn.
Biserica are un soclu din zidărie de piatră, ce preia denivelarea, destul de mare, a terenului. Această declivitate a putut genera posibile alunecări pe partea de est și nord, care au dus la apariția contraforturilor, în 1913. Sistemul de boltire este din lemn.
(Sursa: „Actualizare PUG și RLU, comuna Măgura, studiu istoric general, arhitect Doina Petrescu)
